Poșta Română a anunțat când face plata pensiilor pe luna ianuarie 2025

Echipele Poștei Române sunt pregătite să asigure un proces eficient și rapid pentru distribuirea pensiilor, a transmis compania. Zilnic, peste 14.000 de persoane vor fi mobilizate în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt curieri poștali.

Managementul Poștei Române le mulțumește salariaților care își îndeplinesc atribuțiile cu profesionalism și devotament, punând mai presus de toate grija față de oameni, în special față de pensionari.

În mod normal, pensionarii care primes banii în mână ar trebui să fie vizitați de poștaș până pe 10 ianuarie, dar este posibil ca acesta să ajungă, în anumite cazuri, chiar și pe 17 ianuarie, pentru că angajații de la stat au parte de mai multe zile libere.

Beneficiarii care nu sunt găsiți acasă de poștaș riscă să rămână fără pensie. În acest caz, drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

 

Ulterior, banii se întorc la Casa Teritorială de Pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată, ceea ce însemnă că pensionarii din anumite zone trebuie să se ducă la casa de pensii de care aparțin pentru a ridica banii.

 



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list