Un bărbat a fost prins la frontieră cu peste două kilograme şi jumătate de cocaină ascunsă în caroseria maşinii. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Potrivit Poliţiei de Frontieră, la data de 1 decembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea unui inculpat în vârstă de 28 de ani, cercetat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
„Măsura a fost luată după ce, inculpatul a fost prins în flagrant în seara de 30.11.2024, la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş, în timp ce deţinea, ascunsă în caroseria autoturismului, cantitatea de peste 2,5 kilograme cocaină, drog de mare risc, destinată comercializării", arată sursa citată într-o informare de presă.
Aceeaşi sursă menţionează că în 1 decembrie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu