De ce să pui sare în cafea. Beneficii despre care nu știai

Dacă adăugați un mic vârf de cuțit de sare, mai degrabă decât o lingură de zahăr, la ceașca de cafea, aceasta va elimina o parte din amărăciune și va scoate în evidență celelalte arome care altfel s-ar putea pierde.

Potrivit cercetătorilor, se întâmplă acest lucru ca urmare a efectelor clorurii de sodiu – sarea de masă obișnuită – de a suprima amărăciunea. Receptorul de sare este cunoscut sub numele de canalul de sodiu epitelial, sau ENaC.

Cercetările publicate în 1995 au arătat că sarea este eficientă în mascarea gustului amar. Atunci când cercetătorii au amestecat compuși dulci și amari, adăugarea de sare a făcut ca amestecul să aibă un gust mai dulce și mai puțin amar. Dar suprimarea nu a mers în ambele sensuri; compușii amari nu au suprimat aroma de sare.

Alimente care te energizează mai tare decât cafeaua. Te vor menține în formă pentru întreaga zi

Alton Brown, un autor celebru în cărți de bucate și expert în industria alimentară, a sugerat într-un episod din 2009 al emisiunii sale că adăugarea unui vârf de cuțit de sare la o ceașcă de cafea poate neutraliza gustul amar, scrie libertatea.ro.

„Sarea nu numai că anulează gustul amar, dar și netezește gustul de stătut al apei care stă în rezervor. (…) Și apropo, cercetările au dovedit că sarea este de fapt mai bună la neutralizarea amărăciunii decât zahărul".  Majoritatea mijloacelor de informare în masă au preluat acest lucru, numindu-l „trucul lui Alton Brown pentru cafea". Drept urmare, acest obicei a fost preluat de multă lume.

Există mai multe moduri în care adăugarea de sare la cafea poate fi benefică. Reduce gustul amar Este un fapt științific că sodiul, o componentă majoră a sării, neutralizează amărăciunea.  Acest lucru se întâmplă deoarece papilele gustative vor reacționa la aroma sărată în loc de amărăciune. Deci, sodiul ar putea fi chiar mai eficient în acoperirea gustului amar al cafelei decât zahărul. Zahărul poate masca doar puțin acest gust, în timp ce sarea îl neutralizează complet. Dieteticianul pediatru specialist Clare Thornton-Wood a explicat acest lucru într-un articol pentru Royal Society of Chemistry:

Ce trebuie să bei pentru detoxifierea întregului organism. Banala băutură prezentă în toate cămările gospodinelor. Este un adevărat elixir pentru sănătate

Continuarea AICI

 



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list