Viktor Orban îi cântă în strună lui Putin: ”UE trebuie să regândească sancţiunile impuse Rusiei pentru a reduce preţul energiei”

Liderii statelor UE, reuniţi săptămâna trecută la un summit informal care a avut loc la Budapesta, au semnat o declaraţie asupra competitivităţii Uniunii Europene. Liderii europeni s-au angajat în declaraţia finală a summitului să exploreze "noi instrumente" de finanţare a transformărilor economice pe care doresc să le impulsioneze pentru a creşte competitivitatea blocului comunitar şi a reduce astfel terenul pierdut în faţa SUA şi a Chinei."Preţurile la energie trebuie reduse prin orice mijloace. Asta înseamnă că sancţiunile trebuie regândite pentru că, în conformitate cu actuala politică de sancţiuni, preţurile la energie nu vor coborî", a declarat Viktor Orban, într-un interviu pentru postul public de radio din Ungaria.

Viktor Orban acuză UE că încearcă să îi răstoarne guvernul: 'Știm că au un guvern marionetă (în minte)'Orban a precizat că firmele americane plătesc un sfert din suma pe care firmele europene o plătesc pentru gaze şi electricitate, un dezavantaj care nu poate fi contracarat prin alte mijloace.De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, în 2022, Orban a devenit unul din cei mai vocali critici ai sancţiunile impuse Moscovei de Uniunea Europeană, precum şi ai sprijinului financiar şi militar oferit de blocul comunitar Ucrainei.În timp ce ţările din Vestul Europei au făcut eforturi serioase pentru a nu mai fi dependente de energia rusească, Ungaria îşi asigură între 80 şi 85% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, ţară care îi furnizează şi 80% din necesarul său de petrol. 

Viktor Orban, mesaj dur despre România după alegerile din Moldova. Premierul ungar este nemulțumit de evoluția țării noastre



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list