Protestele anti-Georgescu analizate de un psiholog: „Majoritatea nici nu știau de ce erau acolo”

De ce au ieșit tinerii în stradă

Psihologul Radu Leca a analizat fenomenul, susținând că mulți dintre participanți au fost influențați să participe fără a înțelege pe deplin cauza. 

„Au fost mânați să conteste un om care a câștigat cu peste 22% alegerile independente și 100% europene organizate de statul român. În clipa în care așa-zișii studenți au ieșit în stradă, au fost mânați să iasă în Piața Universității și în alte orașe mari, ca urmare a unui îndemn primit pe rețelele de socializare sau WhatsApp, 90% dintre cei de acolo nu știau de ce se află acolo", a spus psihologul Radu Leca, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Mobilizarea online, factor decisiv

Potrivit lui Leca, protestele au fost organizate ca reacție la succesul electoral al lui Georgescu, care a obținut peste 22% dintre voturi în alegerile independente. Psihologul consideră că utilizarea rețelelor sociale pentru a îndemna oamenii să protesteze poate duce la participarea unor persoane care nu sunt suficient informate sau care acționează doar din inerție socială.

Radu Leca consideră că astfel de manifestații reprezintă o formă de violență inutilă și că opinia publică ar trebui exprimată prin mecanisme democratice, cum ar fi votul. 

„Când mai multe persoane, care nu sunt rău-voitoare, își exprimă aceeași idee – respectiv că votul se dă la urne, nu în stradă – orice formă de violență, agresiune psihologică, fizică sau emoțională nu își are rostul niciodată în stradă. Atât timp cât credințele sunt diferite, acestea trebuie demonstrate ca valoare exclusiv la vot. Nu ieșim în stradă, pentru că nu avem de ce, dar mergem să votăm – este dreptul nostru", a mai spus Radu Leca.

O pledoarie pentru democrație

În opinia specialistului, credințele divergente trebuie validate exclusiv prin procesul electoral.

Protestele din ultima perioadă continuă să genereze controverse și dezbateri, subliniind importanța unei participări civice informate și conștiente.

Conform Jandarmeriei Române, protestele împotriva lui Călin Georgescu vor continua și în această seară în mai multe zone din țară.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list