Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la persoane și firme suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciu de 2,6 milioane de lei

"Astăzi, 6 noiembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la locuinţele unor persoane cercetate într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală", a transmis, miercuri, IGPR.

Potrivit sursei citate, vor fi puse în aplicare 7 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018 - 2020, administratorii de fapt/de drept a 6 societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, ce au ca obiect de activitate lucrări de construcţii şi activităţi de servicii privind sistemele de securizare, ar fi dispus înregistrarea în documentele contabile ale societăţilor a unor achiziţii fictive în valoare de aproximativ 14 milioane de lei de la societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 2,6 milioane de lei", au mai transmis polițiștii.

Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliţia Română.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list