Orele din noapte la care majoritatea dintre noi ne trezim și nu mai putem adormi la loc. Care este cauza și de ce trebuie să ai un caiet lângă pat
Mulți oameni spun că se trezesc în miez de noapte și apoi le este foarte dificil să mai adoarmă la loc. În general, segmentul orar în care apare problema este cuprins între orele 2 și 4 dimineața, iar una din trei persoane spune că se trezește la aceste ore.
Experții spun că, deși în mod normal ne trezim de mai multe ori de-a lungul nopții fără să ne dăm seama, stresul ridicat transformă aceste scurte treziri într-o stare complet conștientă. Pe lângă stres, alți factori care conduc la această situație sunt legați de programul neregulat, timpul petrecut pe Internet, dar și lipsa aerului proaspăt.
De ce ne trezim la aceeași orăPoate că mulți dintre noi ne vom întreba de ce ne trezim fix la aceste ore, în fiecare noapte. Iar potrivit specialiștilor, acest lucru se datorează faptului că cei mai mulți oameni obișnuiesc să se culce între ora 23 și miezul nopții. În același timp, cei mai mulți dintre noi ne trezim pe la 7, sau 8, dimineața.
Iar aceste ore bizare la care ne trezim sunt fix în mijlocul acestui segment de somn. Astfel, în jurul orelor 2 – 4 dimineața, ne aflăm într-o etapă a somnului în care devine ușor să ne trezim.
Cum putem scăpa de această problemăDin păcate, multora dintre noi ne este dificil să scăpăm de acest obicei neplăcut. Iar potrivit specialiștilor, este posibil ca păstrarea unui jurnal să ne poată ajuta! Practic, simplul fapt că vom scrie o listă de sarcini, cât și diferitele griji pe care le avem, poate să ne reducă nivelul de stres pe care îl avem atunci când ne culcăm.
Înainte să ne culcăm, trebuie să analizăm ziua pe care am avut-o și să o planificăm pe următoarea, pentru ca mintea noastră să nu mai fie atât de stresată pe timpul nopții.
Sursă text: Click.ro
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu