Incidente la o secție de votare din Cluj: a vrut să ofere ciocolată în secţie, apoi a făcut scandal. Peste 100 de incidente raportate în ultimele 24 de ore

Procesul de vot a început în întreaga ţară, iar în ultimele 24 de ore, au fost primite 104 sesizări de incidente electorale, 41 fiind în curs de verificare, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale.

Au fost aplicate 32 de avertismente şi cinci amenzi, în valoare de 14.500 de lei şi s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea a şapte posibile infracţiuni.

Astfel, o persoană s-a prezentat la o secţie de votare din judeţul Cluj sub pretextul că doreşte să ofere membrilor biroului electoral ciocolată. A fost scoasă din incintă de un angajat MAI, moment în care a început să se manifeste violent şi să facă ameninţări grave. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ultraj.

Un cetăţean din localitatea Ion Ghica, din judeţul Ialomiţa, aflat în stare de ebrietate, a încercat să deschidă uşa secţiei de votare, trăgând de cele 3 sigilii, dar a fost oprit şi imobilizat de un angajat MAI. Acum este cercetat pentru rupere de sigilii.

Potrivit mediafax.ro, la nivelul întregii ţării sunt mobilizaţi aproximativ 45.500 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri, dintre care 20.800 asigură protecţia secţiilor de vot.

MAI avertizează că persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru cetăţeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei.

Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe reţelele de socializare, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Potrivit Deciziei BEC nr. 23D din 19.09.2024, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România, care în ziua votării se află în ţară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic şi carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list