Doliu în politica internațională! A încetat din viață cel mai longeviv viceprim-ministru al Regatului Unit care, în 2007, a vizitat România
Potrivit anunțului făcut de membrii familiei, fostul vicepremier britanic a murit liniştit miercuri, în sunetul muzicii de jazz, la azilul în care era internat.
John Prescott a fost viceprim-ministru între 1997 şi 2007 şi în această calitate a vizitat inclusiv România.
El a fost unul dintre cei mai vizibili şi pitoreşti miniştri ai lui Blair şi a fost cunoscut ca un politician care vorbea simplu şi care a făcut o punte între stânga tradiţională şi adepţii curentului modernist din Partidul Laburist.
Tony Blair s-a declarat „devastat" de moartea fostului său adjunct, în timp ce premierul Keir Starmer l-a numit „un adevărat gigant al mişcării laburiste", care va rămâne în amintire pentru „convingerea, curajul şi tăria sa de caracter".
Fostul vicepreşedinte american Al Gore, care a lucrat cu John Prescott la Protocolul de la Kyoto - primul acord global privind schimbările climatice - în 1997, a spus că nu a lucrat niciodată cu cineva ca John Prescott în politică. „Avea o capacitate inerentă de a intra în contact cu oamenii în legătură cu problemele care îi interesau - un talent pe care alţii îl studiază şi îl cultivă ani de zile, dar care pentru el era o a doua natură", a spus Al Gore.
John Prescott rămâne cel mai longeviv viceprim-ministru al Regatului Unit, post pe care l-a ocupat pe toată durata mandatului lui Tony Blair, între 1997 şi 2007.
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
Niciun comentariu