Doliu în învățământ: o profesoară a murit după ce a fost lovită de o mașină de gunoi

Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe 16 noiembrie, în jurul orei 09:00, într-o parcare din spatele unui bloc de pe bulevardul Independenței, din orașul Focșani, a avut loc un eveniment rutier. 

Profesoara Antoaneta-Iozefina Ciobanu, în vârstă de 58 de ani, a fost rănită foarte grav de o mașină de gunoi a CUP Focșani, operatorul regional care gestioneaza serviciile de apă-canal pentru toate orașele judetului Vrancea.

„Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că o autospecială de salubrizare condusă de un bărbat, de 44 de ani, în timp ce executa manevra de dat cu spatele, ar fi acroșat o femeie, de 58 de ani. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a femeii, fiind preluată de un echipaj SAJ Vrancea și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative", a transmis IPJ Vrancea.

Poliţia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Doliu în teatrul românesc! A murit Elena Caragiu, a doua soție a lui Toma Caragiu

Cadrul didactic a fost dus de urgență la Spitalul Județean din Focșani, iar aici medicii au stabilit că trebuie transportată la un spital din București. Din nefericire, profesoara a decedat, în aceeași zi, pe patul spitalui din Capitală, informează Jurnal de Vrancea.

Profesoara Antoaneta-Iozefina Ciobanu a fost cadru didactic la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Gh. Tattarescu" din Focșani, membră a îndrăgitului cor „Pastorala" și profesoară de pian la Centrul Cultural Vrancea.

„Cadrele didactice din judetul Vrancea au pierdut un om de excepție, un profesionist desăvârșit! Doamna profesoară Antoaneta Iozefina Ciobanu a fost cadru didactic al Liceului de Muzică și Arte Plastice «Gh. Tattarescu» din Focșani, membru al corului «Pastorala» și profesoară de pian la Centrul Cultural Vrancea. Colegii, elevii, întreaga comunitate regretă dispariția sa prematură! Inspectoratul Școlar Județean Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în pace!", a transmis Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, pe Facebook.



de pe realitatea.net
Sent via IFTTT

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list