Cutremur la vârful politicii din Republica Moldova. Andrei Spînu demisionează din guvern şi se retrage din PAS. Ce acuză fostul oficial
Într-o postare pe Facebook, Spînu le-a mulţumit angajaţilor şi colegilor din guvern şi a menţionat că "speră că acest pas să permită revenirea la discuţii în spaţiul public despre Moldova şi mai puţin să se discute despre un om sau altul"."În ultimii ani, mi-am asumat responsabilităţi complicate pentru ca ţara noastră să reuşească. Acum, mai mult ca niciodată, ştiu că Moldova s-a mişcat în direcţia care trebuie. Nu ne mai şantajează nimeni cu resurse energetice, infrastructura (drumuri, poduri, apeducte) se construieşte mai mult ca niciodată, iar localităţile noastre primesc fonduri necesare pentru dezvoltare prin Programul Naţional Satul European", a scris politicianul din R.Moldova.
Sămânța folosită de secole pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale și a trombozeiSpînu a denunţat faptul că a fost "supus unei campanii de defăimare"."Sunt cu inima împăcată. Începând de azi (luni - n.r.), mă retrag din Guvernul Republicii Moldova şi din Partidul Acţiune şi Solidaritate. Sper că acest pas să permită revenirea la discuţii în spaţiul public despre Moldova şi mai puţin să se discute despre un om sau altul, aşa cum vor duşmanii ţării noastre. Sunt multe de făcut, dar justiţia rămâne prioritatea zero. Atât timp cât în spaţiu public se vor discuta subiecte false, grupurile criminale organizate, corupţii şi cei care reprezintă interesele străine ale altor state îşi vor duce la bun sfârşit planurile. Am văzut acest lucru la alegerile din această toamnă", a scris Spînu.Preşedintele PAS, Igor Grosu, i-a mulţumit lui Andrei Spînu pentru activitatea sa în cadrul Partidului Acţiune şi Solidaritate, cât şi la guvern, transmite Deschide.md. "Mulţumim, Andrei Spînu, pentru tot ce ai făcut atât în cadrul Partidului Acţiune şi Solidaritate cât şi la Guvern. Ai contribuit la organizarea noastră ca partid şi ai contribuit la victorii electorale importante. În Guvern ai avut de luat decizii grele şi nu te-ai eschivat de responsabilitatea pentru ele. Dar într-un final am reuşit să ducem Moldova în direcţia care ne-am propus-o - în marea familie europeană", a scris Grosu pe pagina sa de Facebook.Andrei Spînu a fost numit ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale în iulie 2023, aminteşte Moldpres.Anterior, acesta a mai condus Ministerul Infrastructurii în perioada 6 august 2021 - 14 februarie 2023, notează Radio Chişinău.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu