Vreme capricioasă azi în toată țara. Ploile se vor face simțite în mai multe regiuni, însoțite de averse și descărcări electrice

Meteorologii au avertizat că ploile vor fi torențiale, însoțite de descărcări electrice, iar local se pot produce intensificări de scurtă durată ale vântului, inclusiv grindină. Temperaturile maxime se vor situate între 16 și 29 de grade Celsius, iar cele minime vor varia între 8 și 20 de grade Celsius. Noaptea, va fi foarte frig în Carpații Orientali și Carpații Meridionali.

Vremea în București

În Capitală, condițiile meteo vor fi instabile. Cerul va fi acoperit de nori, fără precipitații. Vântul va avea o intensitate slabă până la moderată, fără rafale puternice pe parcursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 27 de grade Celsius, iar valorile minime vor ajunge la 16 grade Celsius.

Cum va fi vremea la munte

Prognoza meteorologică pentru zona montană anunță cer variabil, cu înnorări temporar accentuate și perioade de averse în toate masivele montane. Ploile vor putea avea caracter torențial, iar izolat se pot înregistra descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar grindină. În intervale scurte sau prin acumulare, se estimează cantități de apă de 20-30 l/mp, iar în anumite zone din Carpații Orientali și Meridionali, acestea pot depăși 40-50 l/mp. De asemenea, temperaturile vor fi mai scăzute comparativ cu zilele anterioare.

Vremea în principalele orașeTimișoara: 17 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 81%, Vânt: 6 km/hOradea: 16 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 84%, Vânt: 10 km/hBaia Mare: 17 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 90%, Vânt: 10 km/hCluj Napoca: 17 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 89%, Vânt: 10 km/hSibiu: 18 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 87%, Vânt: 10 km/hAlba Iulia: 18 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 85%, Vânt: 10 km/hCraiova: 22 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 79%, Vânt: 13 km/hTârgu Jiu: 21 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 82%, Vânt: 5 km/hSuceava: 17 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 99%, Vânt: 13 km/hBacău: 21 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 89%, Vânt: 11 km/hBotoșani: 18 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 91%, Vânt: 6 km/hMiercurea Ciuc: 19 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 89%, Vânt: 6 km/hBrașov: 21 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 80%, Vânt: 5 km/hPloiești: 26 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 64%, Vânt: 10 km/hBuzău: 25 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 72%, Vânt: 10 km/hTârgoviște: 24 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 69%, Vânt: 8 km/hBucurești: 27 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 67%, Vânt: 10 km/hIași: 20 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 94%, Vânt: 10 km/hGalați: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 78%, Vânt: 3 km/hBrăila: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 77%, Vânt: 5 km/hConstanța: 25 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 79%, Vânt: 10 km/hTulcea: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 82%, Vânt: 13 km/h

Sărbătoare 5 octombrie 2024. Mari sfinți, pomeniți în calendarul creștin-ortodox



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list