Un medic a aruncat 450.000 de dolari pe geam când s-a trezit cu mascații la ușă. Cum a reușit să strângă o avere de pe urma războiului
Potrivit jurnaliștilor, după ce Zelenski a cerut înrolarea în armată a bărbaților din Ucraina, medicul a profitat de situația tensionată.
Asta pentru că cei care refuzau să intre în lupta de pe front, erau ridicați cu forța de acasă, iar el le întocmea documente din care să reiasă că ar avea probleme grave de sănătate.
Astfel, el a ajutat peste 400 de bărbați să nu mai lupte pentru țară. În schimb, acesta le cerea sume impresionante de bani.
Anchetatorii au descoperit documente false de invaliditate și liste cu muncitori cu diagnostice medicale „fictive" în biroul oficialului, a spus Biroul de Investigații într-un comunicat.
Familia mai deține peste două milioane de euro în conturi bancare străine, precum și proprietăți imobiliare în Ucraina, Austria, Spania și Turcia, potrivit aceleiași surse.
„Ofițerii de aplicare a legii au găsit bani în aproape fiecare colț al apartamentului, în dulapuri, sertare, nișe", a transmis Biroul de Investigații de Stat.
Pe lângă milioanele de dolari, mascații au mai confiscat bijuterii scumpe și alte obiecte de valoare.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu