Război în Ucraina, ziua 952. Rusia vrea să recruteze 20.000 de soldaţi dintre deţinuţii aflaţi în arest. Zelenski: „Situația pe front este foarte dificilă” - LIVE TEXT
Ucraina a reușit, pe timp de război, să construiască „o nouă industrie de apărare", a afirmat, marți, președintele Volodimir Zelenski, dând asigurări că țara sa a produs, de la începutul acestui an, de 25 de ori mai multe muniție de artilerie și de mortiere decât în 2022, informează AFP.
Kievul este dependent de stocurile de de fabricație sovietică și de livrările aliaților occidentali, care furnizează finanțare și armament de la începutul invaziei ruse în 2022. Dar Ucraina și-a dezvoltat considerabil și industria proprie, o inițiativă cu atât mai importantă cu cât trupele sale s-au confruntat cu o gravă penurie de muniție la începutul acestui an, rezultat al disputelor politice de la Bruxelles și Washington.
„În condițiile extrem de dificile ale unui război pe scară largă, sub atacurile constante ale Rusiei, ucrainenii au reuit să construiască o nouă industrie de apărare", a spus Zelenski la un forum pe tema armamentului pe care-l deține Ucraina.
„Rapoarte privind fiecare dintre sectoarele noastre din prima linie despre capabilitățile noastre, capabilitățile viitoare și sarcinile specifice: Situația este foarte, foarte dificilă", a declarat Volodimir Zelenski, în discursul video nocturn, făcând referire la o ședință de peste două ore și jumătate pe care a avut-o cu comandanții militari.
Rusia vrea să recruteze pentru război 20.000 dintre deţinuţii aflaţi în arest preventivMinisterul rus al Apărării intenţionează să recruteze în lunile următoare pentru războiul din Ucraina circa 20.000 de soldaţi selectaţi din rândul deţinuţilor aflaţi în arest preventiv, scrie portalul rus de investigaţii iStories.
În prezent sunt deţinuţi în închisorile ruseşti în aşteptarea procesului aproximativ 60.000 de bărbaţi acuzaţi pentru diferite fapte, afirmă pentru portalul citat o sursă din sectorul apărării.
de pe realitatea.net ext
Niciun comentariu