De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice intră în vigoare decizia neimpozitării pensiilor sub 3.000 de lei. Mesajul lui Ciolacu

"Astăzi, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, intră în vigoare şi decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. O măsură care se aplică tuturor pensiilor din sistemul public, dar şi pentru cel de apărare şi ordine publică şi care completează reforma pensiilor intrată în vigoare la 1 septembrie, prin care am eliminat inechităţile şi am făcut dreptate pentru 3,8 milioane de pensionari", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a precizat că astfel de măsuri se adaugă altor decizii de protecţie socială promovate de Guvern pentru vârstnicii cu venituri mici.

Pensionarii NU fac față scumpirilor nici după RECALCULARE. Sunt cozi uriașe la Casele de Ajutor Reciproc: pentru ce se împrumută oamenii

"De aceea, am decis creşterea unor plafoane de venituri pentru care pensionarii primesc sprijin pentru achiziţia de alimente şi medicamente sau pentru plata facturilor la încălzire. Prin toate aceste măsuri şi reforme, cred că am demonstrat că prezenţa noastră la guvernare reprezintă cea mai sigură garanţie pentru pensionari că interesele lor sunt apărate şi corect reprezentate în actul de guvernare. Pentru că asta înseamnă respect faţă de cei care au muncit o viaţă! La mulţi ani, tuturor părinţilor şi bunicilor noştri!", a arătat premierul.

Concret, pensiile primite începând cu luna octombrie, care nu ating valoarea de 3.000 lei, vor fi scutite de impozitul pe venit de 10%, conform PNL care a inițiat modificarea legislației în acest sens, după ce Guvernul a trimis deciziile de recalculare a pensiilor. 

Ministrul Muncii, o nouă măsură de sprijin pentru o anumită categorie de pensionari

"Pensiile sub 3000 de lei nu vor mai fi impozitate! Iniţiativa liberală care face dreptate pensionarilor a fost astăzi votată de Parlament. Prin aceasta, plafonul de impozitare creşte de la 2000 la 3000 de lei, iar pensiile mai mari vor fi impozitate doar pentru suma care depăşeşte 3000 de lei, cu 10%", a transmis preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după votul din Parlament, de luna trecută.

Regula se aplică și pensionarilor cu pensii mici din sistemul de ordine și siguranță publică. PNL nu a uitat de pensionarii militari cu pensii sub 3.000 lei.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list