Carambol cu 4 mașini în județul Bihor: două persoane sunt rănite grav. Trafic oprit pe DN 76 Beiuş - Oradea
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, în jurul orei 07.20, iar pentru pentru salvarea victimelor, la locul indicat au fost mobilizate în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş cu o autospecială cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
"Ajunse la faţa locului, echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea unei victime rămase captive într-unul dintre autovehicule, iar echipajele medicale şi paramedicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul persoanei evacuate şi a unui alt bărbat aflat în stop cardio-respirator, acţiune aflată în desfăşurare şi în momentul de faţ", transmite ISU Bihor.
Anteior informațiilor transmise de ISU Bihor, accidentul a fost semnalat și de Poliția Română.
"Pe DN 76 Beiuş-Oradea, la kilometrul 125+250 de metri, în zona localităţii Pocola, judeţul Bihor, s-a produs un accident rutier între patru autoturisme", anunţa Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR.
Intervin forţe MAI la faţa locului, traficul rutier fiind oprit pe ambele sensuri.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu