AI transformă piața muncii din România, iar unele job-uri dispar? Răspunsuri, în premieră, la Conferința Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
Conferința Webdidactica: „Meseriile viitorului: adaptarea educației la piața muncii", organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, miercuri, 30 octombrie, aduce laolaltă experți care răspund acestei provocări: ce competențe sunt necesare pentru a rămâne competitivi într-un viitor dominat de inteligența artificială?
Webdidactica – platforma care aduce împreună educația și piața muncii
În cadrul conferinței Webdidactica, participanții vor putea urmări o serie de dezbateri conduse de specialiști din diverse domenii: educație, economie și tehnologie. Invitați precum Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, și Bogdan Badea, CEO eJobs, vor discuta despre modul în care sistemul educațional trebuie să se adapteze pentru a pregăti tinerii să facă față acestor schimbări masive. Conferința, moderată de jurnalista Maria Coman, va include prezentări și studii de caz care evidențiază rolul vital al educației.
AI și „dispariția" meseriilor tradiționale
Multe locuri de muncă riscă să devină irelevante până în 2050. Anca Tamaș, expertă în piața muncii și speaker la conferința Webdidactica, subliniază că automatizarea și AI nu doar că înlocuiesc munca fizică, ci pătrund și în zone tradiționale ale economiei, cum ar fi casieria, contabilitatea sau chiar transportul. „Locurile de muncă ale viitorului vor fi mai puțin fizice și mai mult axate pe abilități digitale, analitice și sociale. De exemplu, taximetriștii și casierii sunt deja înlocuiți treptat de sisteme automate și algoritmi AI", explică Anca Tamaș.
Competențele viitorului: ce ne va ajuta să rămânem competitivi?
Pe măsură ce multe meserii dispar, alte profesii își fac loc, cerând aptitudini complet noi. Adaptabilitatea, alfabetizarea digitală și capacitatea de a analiza și interpreta date complexe sunt doar câteva dintre abilitățile care pot asigura succesul tinerilor. Potrivit Ancăi Tamaș, „Va fi nevoie de gândire analitică, inovativitate, creativitate și inițiativă".
Un raport recent al Forumului Economic Mondial arată că gândirea critică și soluționarea problemelor complexe sunt la mare căutare. De asemenea, viitorii angajați vor trebui să fie mult mai flexibili și autonomi. În era AI, gândirea inovativă și colaborarea sunt abilități pe care AI nu le poate înlocui complet, făcându-le esențiale pentru tinerii care își doresc o carieră de succes, aubliniază Anca Tamaș.
Un „Ghid al Meseriilor Viitorului" – instrumentul esențial pentru o educație adaptată
Unul dintre principalele rezultate ale conferinței Webdidactica va fi „Ghidul Meseriilor Viitorului", un document strategic destinat atât școlilor, cât și părinților, menit să ofere recomandări clare și materii noi care să pregătească tinerii pentru provocările pieței muncii. Adaptarea la viitorul tehnologic necesită schimbări la nivel de programă școlară, iar acest ghid va contribui la redefinirea educației pentru a o face relevantă și eficientă.
Accesul la conferință este gratuit, iar cei interesați pot contribui activ propunând materii pentru viitorul sistem educațional. Cea mai inovativă idee va fi premiată cu un Ebook Reader, transformând astfel Webdidactica într-un loc de dialog și inovație.
de pe realitatea.net
Sent via IFTTT
Niciun comentariu