Șefa de la Registrul Comerțului, dată afară de ministra Justiției. Mii de firme, blocate de noul sistem informatic
Mii de firme au fost blocate de noul sistem informatic, care a costat 40 de milioane de euro, iar întregul mediu de afaceri a reclamat imposibilitatea de a opera modificări.
Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție subordonată Ministerului Justiției, este preocupat constant de îmbunătățirea colaborării cu mediul de afaceri și profesioniștii.
Procesul de digitalizare a serviciilor oferite de O.N.R.C. înseamnă: creșterea gradului de utilizare a serviciilor de e-guvernare, modernizarea și eficientizarea activităților și fluxurilor interne instituționale ale O.N.R.C.
În aceste săptămâni, ministra Justiției a solicitat conducerii instituției să aibă o comunicare constantă și transparentă cu mediul de afaceri, cu profesioniștii și cu reprezentanții celorlalte instituții pentru a soluționa cât mai rapid deficiențele generate de implementarea noului sistem informatic.
În plus, ministra Justiției a solicitat conducerii O.N.R.C. să fie organizate ședințe săptămânale cu directorii oficiilor teritoriale. O astfel de ședință a avut loc marți, 10 septembrie a.c.. În cadrul acesteia, au fost identificate soluții pentru depășirea acestei perioade tranzitorii. Ministra Justiției i-a asigurat pe directorii oficiilor teritoriale de tot sprijinul pentru soluționarea problemelor întâmpinate, în limita atribuțiilor Ministerului Justiției.
De asemenea, Ministerul Justiției a inițiat o Ordonanță de Urgență, adoptată în ședința de Guvern de miercuri, 11 septembrie a.c.. Prin aceasta, va fi alocat un număr mai mare de personal în soluționarea dosarelor înregistrate la O.N.R.C.. Prima măsură propusă prin OUG este reîncadrarea consilierilor juridici pe funcții de registratori printr-o procedură internă, având în vedere că există 46 de posturi de registratori vacante la nivelul O.N.R.C. și al oficiilor din țară. Cea de-a doua măsură propune exercitarea de către personalul cu funcție de conducere a atribuțiilor de registrator.
Totodată, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a dispus Corpului de Control al ministrului efectuarea unui control la O.N.R.C, începând cu data de 19.08.2024. Acest demers a fost efectuat în contextul discuțiilor din spațiul public privind anumite sincope în funcționarea noului sistem informatic al O.N.R.C..
Raportul Corpului de Control a constatat existența unui management defectuos la nivelul conducerii O.N.R.C.. Mai exact, decizia punerii în producție a noului sistem la data de 26 iulie 2024, precum și suspendarea activității O.N.R.C. și a oficiilor teritoriale în perioada 16-25 iulie au fost adoptate în mod exclusiv de către directorul general/managerul de proiect Valentina Burdescu, fără consultarea personalului din cadrul O.N.R.C. și din cadrul oficiilor teritoriale. Precizăm că directorul general al O.N.R.C. a fost desemnat manager de proiect pentru proiectul privind noul sistem al O.N.R.C. în data de 29 octombrie 2018.
Concluziile raportului Corpului de control arată că deciziile cu privire la modul și momentul implementării noului sistem informatic, precum și testarea insuficientă a aplicației informatice au generat disfuncționalități în activitatea instituției.
În ceea ce privește comunicarea conducerii ONRC cu mediul de afaceri și cetățenii, aceasta a fost profund deficitară.
Având în vedere concluziile raportului Corpului de Control, ministra Justiției a dispus, astăzi, 12.09.2024, revocarea directorului general al O.N.R.C., Valentina Burdescu. Totodată, ministra Justiției a dispus numirea doamnei Luiza Mardare în funcția de director general al O.N.R.C.. Este o persoană cu experiența unei funcții de conducere, fiind director al ORCT Constanța, familiarizată cu noul sistem implementat. Are o viziune amplă asupra organizării interne a instituției.
Ministerul Justiției respectă mediul de afaceri și profesioniștii din domeniu. Căutăm cele mai bune soluții pentru a depăși cât mai repede inconvenientele întâmpinate în această perioadă. Suntem convinși că sincopele sesizate în implementarea noului sistem informatic își vor găsi cât mai rapid o soluționare.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu