Se întâmplă în Vaslui. Un primar a primit ordin de protecție împotriva amantei cu care are un copil

Povestea celor doi îndrăgostiți este arhicunoscută în comuna pe care o păstorește primarul. Toată lumea știe că edilul se iubește, de câțiva ani, cu o tânără care ar fi putut să-i fie fiică. A lăsat-o însărcinată și, ca un om responsabil ce este, a ajutat-o să-și facă casă într-o comună vecină.

Soția a crezut că e doar o chestiune de moment, că traversează criza bărbatului de la 50 de ani și, până la urmă, își va vedea de familie. Însă nu a fost așa, pentru că, îndrăgostit până peste cap, acesta și-a întărit relația cu amanta. A divorțat, în cele din urmă, de soție și a plecat de acasă.

Pentru că, între timp, devenise, din nou, tătic, s-a mutat la cea care i-a fost amantă ani de zile și împreună au început să se comporte ca o familie, să meargă în concedii și să se bucure de momente minunate. Vara aceasta, tânăra a publicat pe Facebook o poză cu ei trei, la mare, însă a șters-o repede, pentru că primarul i-a atras atenția că încă nu e momentul să se afișeze astfel.

Relația dintre cei doi a fost mai tot timpul tumultuoasă, pentru că primarului i-a fost greu să renunțe la căsnicia de peste 30 de ani pe care o avea, iar tinerei amante nu-i convenea incertitudinea în care se afla. La începutul lunii, cei doi s-au certat, iar primarul a părăsit-o și s-a întors în casa pe care a construit-o alături de cea care i-a stat alături mai mult de un sfert de veac.

Tânăra a mers după el și i-a făcut un mare scandal. De teamă că aceasta va continua să vină, primarul a cerut un ordin de protecție împotriva amantei, însă apoi a renunțat. Iată ce scrie în hotărârea Judecătoriei Vaslui: "Ia act de renunțarea la judecarea cererii de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamantul B.R.C., în contradictoriu cu pârâta P.P.

Onorariile apărătorilor din oficiu, avocat Năstase Radu Florin, cu delegație nr. 9031/10.09.2024, care a asigurat asistență juridică reclamantului și avocat Nechita Luciana, cu delegație nr. 9032/10.09.2024, care a asigurat asistență juridică pârâtei, vor rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa Baroului de Avocați Vaslui din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 13.09.2024".

SURSA



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list