Schimbări importante la început de an școlar pentru elevii din București și Ilfov: ce se întâmplă cu abonamentele pentru transportul public

Potrivit edilului, abonamentele vor putea fi descărcate de pe aplicaţia BiletTB.

Elevii vor putea circula gratuit atât în Bucureşti, cât şi prin localităţile din judeţul Ilfov.

De gratuitate beneficiază elevii din învăţământul acreditat/autorizat, preşcolar, primar, gimnazial, liceal, special, profesional şi postliceal, care frecventează o unitate de învăţământ din Municipiul Bucureşti sau Judeţul Ilfov.

"Administraţia Străzilor s-a concentrat în această perioadă pe refacerea marcajelor în jurul şcolilor. Echipele au lucrat în zonele unităţilor de învăţământ, de exemplu grădiniţele 154 şi 70, şcolile 146, 311, 307, 179, liceele 'George Enescu', 'Dimitrie Gusti', colegiile 'Emil Racoviţă' şi 'Mihai Bravu'. Totodată, au fost reparate gardurile şcolare pentru protecţia elevilor şi s-au înlocuit indicatoarele deteriorate. În plus, din această lună vom avea o nouă bandă unică pe bulevardul Magheru, iar alte noi trasee rapide vor fi create până la sfârşitul anului", a transmis vineri Nicuşor Dan într-un mesaj pe Facebook.  



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list