Mohamed Al Fayed, fostul "socru" al Prințesei Diana, acuzat într-un documentar BBC că a violat cinci femei

Mai mult de 20 de femei, toate foste angajate ale lui Fayed, au declarat într-un documentar BBC că au fost agresate sexual de acesta şi că Harrods a acoperit abuzurile. Mai precis, milionarul de origine egipteană a fost acuzat că a violat cinci femei şi că a abuzat sexual cel puţin alte 15.

Presupusele victime oferă relatări detaliate ale abuzurilor, inclusiv unele filmate, în noul documentar, "Al Fayed: Predator la Harrods". 

Proprietarii actuali ai magazinului s-au declarat „absolut îngroziţi" de aceste acuzaţii şi au prezentat scuze victimelor.

Fayed, care a vândut Harrods în 2010, a murit anul trecut la vârsta de 94 de ani. În necrologul său din The Guardian se menţionează că, în timpul vieţii sale, au existat acuzaţii repetate de hărţuire sexuală a personalului feminin și o serie de anchete, în urma cărora nu s-a luat nicio măsură.

Fayed a negat întotdeauna acuzaţiile.

Realizatorii documentarului spun că femeile au depus mărturie după ce l-au văzut pe Fayed portretizat cu simpatie în serialul "The Crown". Episoadele în cauză au arătat relaţia Dianei, Prinţesa de Wales, cu fiul lui Fayed, Dodi, şi moartea lor într-un accident de maşină în 1997.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list