Economia UE, pe minus. Germania, în declin. Pe francezi nici Jocurile Olimpice de la Paris nu i-au scos din criză

Activitatea economică în zona euro s-a contractat luna aceasta semnificativ şi neaşteptat, pe fondul declinului sectorului serviciilor, în timp ce s-a accelerat scăderea în industrie, potrivit rezultatelor unui sondaj preliminar S&P Global publicat luni.

Declinul s-a accentuat în Germania, cea mai mare economie din zona euro, în timp ce Franţa a revenit pe scădere, după impulsul dat economiei în august de Jocurile Olimpice.Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind zona euro, calculat de S&P Global, a scăzut în septembrie la 48,9 puncte, de la 51 puncte luna precedentă, sub pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei. Analiştii se aşteptau la un declin modest, până la 50,5 puncte."Zona euro se îndreaptă spre stagnare. Indicele a scăzut acum sub pragul de 50 de puncte. Luând în considerare declinul rapid al comenzilor industriale noi, nu ai nevoie de multă imaginaţie ca să prevezi o înrăutăţire suplimentară a activităţii economice", a apreciat Cyrus de la Rubia, economist la Hamburg Commercial Bank.PIB-ul zonei euro începuse deja să scadă din trimestrul doi, consumatorii încă fiind ezitanţi cu cheltuielile, chiar dacă au beneficiat de pe urma încetinirii inflaţiei şi a majorării salariilor. Cererea externă slabă, în special din China, afectează activitatea fabricilor.Slăbiciunea zonei euro vine pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă Germania, ai cărei producători sunt afectaţi de problemele structurale interne, de cererea externă slabă şi de sporirea concurenţei din China. Indicatorul PMI privind Germania a scăzut în septembrie la 47,2 puncte, de la 48,4 puncte luna precedentă.Dincolo de principalele puteri din zona euro, economia continuă să crească, dar la cel mai lent ritm din ianuarie, arată datele S&P Global, chiar dacă inflaţia a încetinit, atenuându-se presiunile asupra costurilor.Activitatea economică mai slabă afectează şi piaţa muncii, companiile din industrie reducând personalul, deşi angajările în sectorul serviciilor au continuat să crească."Ne aşteptam ca datele oficiale să arate o înrăutăţire pe piaţa muncii în următoarele luni, deşi tendinţa demografică ar trebui să ofere mai multă stabilitate decât în precedentele periode de scădere a activităţii economice", susţine Cyrus de la Rubia.Indicatorul PMI este urmărit cu atenţie de pieţe, prezintă în mod satisfăcător tendinţele şi punctele de cotitură din economie.Indicatorul PMI privind serviciile, un sector dominant în economia zonei euro, a scăzut în septembrie la 50,5 puncte, de la 52,9 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin până la 52,1 puncte.Indicele privind producţia, inclus în indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a scăzut luna aceasta la 44,8 puncte, de la 45,8 puncte în august.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list