De ce este speciala luna septembrie. Ce se întâmplă dacă va fi cald în această lună. Superstiții și obiceiuri legate de prima lună de toamnă

În calendarul tradițiilor românești, septembrie poartă de fapt numele de răpciune, un arhaism care a fost împrumutat în vremuri vechi din limba latină, din termenul "raptionem" care însemna seceriș. Așadar, numele răpciune înseamnă seceriș, adunarea recoltei.  

Dimineața devreme, în primele zile de septembrie, dacă vedem brumă pe frunze, înseamnă că vine iarna foarte repede și ninge din octombrie.

Dacă rândunelele pleacă înainte de 1 septembrie, înseamnă că iarna este aproape.

Dacă înfloresc scaieții în luna septembrie, atunci toamna va fi lungă și iarna va veni greu.

Dacă septembrie este cald, atunci octombrie va aduce multe ploi și umezeală, spun superstițiile despre luna septembrie legate de vreme.

În luna septembrie începe sezonul rece pe 22 sau 23 septembrie când are loc echinocțiul de toamnă.

Pe data de 1 septembrie începe anul nou bisericesc, deoarece tradiția spune că la 1 septembrie și-a început Dumnezeu lucrarea pe pământ și tot la 1 septembrie a început să propovăduiască Iisus Mântuitorul.

Septembrie cuprinde trei mari sărbători internaționale: Ziua Mondială a Păcii și Ziua Mondială a Recunoștinței, ambele pe data de 21, și Ziua Mondială a Inimii, pe data de 29 septembrie.

Cele mai importante sărbători religioase pentru ortodocși în luna septembrie sunt Naşterea Maicii Domnului, pe data de 8 septembrie, și Înălţarea Sf. Cruci pe data de 14 septembrie, zi dupa care se culeg plantele de leac.

În tradițiile populare, ziua de 1 septembrie este ziua lui Simion Stâlpnicul, cel care ţine cerul şi pământul, stând într-un picior pe un stâlp înalt. El domneşte asupra vânturilor şi poate aduce cutremure, iar oamenii din popor se temeau de cutremure, dacă nu țineau cum se cuvine ziua lui Simion Stâlpnicul.

Semne că cineva se gândește la tine. Cum îți dai seama că ești în gândul cuiva. Ce spune parapsihologul Lidia Fecioru

Sursa Libertatea Pentru Femei



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list