Ciorbă de perișoare în stil grecesc: rețeta care aduce vara mai aproape și te face să te simți ca în concediu
Ciorba de perișoare este o rețetă delicioasă și extrem de comună pe mesele noastre. Poate chiar atât de comună încăt mulți dintre noi ne-am și plictisit de ea! Din fericire, cu numai câteva ingrediente, îi putem da un gust unic, pe care îl vom mai întâlni doar la mesele din Grecia!
Iar partea cea mai bună este că această variantă a rețetei, supa Avgolemono, nu este deloc dificil de pregătit!
Ingredientele de care vom avea nevoie pentru supăÎn primul rând, trebuie să începem cu ingredientele tradiționale pentru ciorba de perișoare. Aici este vorba despre carne tocată, ceapă tocată foarte fin, orez, pătrunjel tocat, usturoi tocat, ouă, sare, cât și piper.
Iar pentru a-i da un gust unic, grecesc, vom mai avea nevoie și de supă de pui (sau chiar și de legume), suc de lămâie, făină (dacă vrem să ne iasă mai groasă) și ar trebui să mai avem și câteva ouă în plus la îndemână.
Cum pregătim o mâncare unică și delicioasăPrimul pas este unul pe care deja îl știm: trebuie să pregătim perișoarele! Într-un bol vom amesteca bine carnea, cu ceapă, orez, pătrunjel, usturoi, sare, ouă, cât și piper. Apoi, într-o oală suficient de mare, vom pune supa de pui, sau de legume, la fiert, iar, în cele din urmă, vom adăuga perișoarele, la fel cum facem întotdeauna.
Apoi, lăsăm focul mai mic și, în timp ce perișoarele fierb, trecem la partea mai specială a rețetei! Vom bate ouăle într-un bol, împreună cu sucul de lămâie, până când sunt omogene. Apoi, vom adăuga foarte puțin din supa fierbinte în acest bol și vom mai amesteca, pentru ca oul să nu se coaguleze.
După ce supa deja a fiert și a fost luată de pe foc, amestecul trebuie încorporat încet și amestecat. Supa mai trebuie încălzită puțin, iar la final putem presăra și puțin pătrunjel, pentru un gust mai bun.
Sursă text & foto: Click.ro
de pe realitatea.net
Niciun comentariu