Cea mai cunoscută pildă din Biblie. Cât de profundă este și ce spune despre dragostea de mamă
Regele Solomon a fost renumit pentru înțelepciunea sa și a rămas în istorie ca fiind unul dintre cei mai înțelepți oameni care au existat vreodată. Sfaturile lui au dăinuit secole la rând, ca pilde, fiind consemnate în Biblie la capitolul "Pildele sau Proverbele lui Solomon".
Solomon a fost rege al poporului evreu timp de aproximativ 40 de ani, din anul 971 până în 931 î.H. A fost un conducător apropiat poporului, iar atunci când oamenii săi se loveau de diverse probleme la care nu găseau rezolvare, veneau în fața regelui pentru a-i cere sfatul. Niciodată sfaturile sale nu au dat greș, iar corectitudinea a primat în toate alegerile sale.
Este renumită pilda regelui Solomon, cea în care două femei pretindeau că ambele sunt mame ale aceluiași copil. Cele două erau prostituate și locuiau în aceeași casă și au născut la diferență de trei zile, însă copilul uneia dintre ele a murit. Astfel, acestea s-au afișat în fața regelui, împreună cu un bebeluș, și fiecare dintre cele două susținea că este mama acelui copil.
Înțeleptul rege era conștient de faptul că dragostea adevărată nu ține de posesie. Adevărata dragoste constă în a vrea binele celui pe care îl iubești, chiar cu prețul de a pierde acea persoană, cu prețul sacrificării fericirii tale de dragul celui iubit. Așa și în cazul celor două femei, el știa că adevărata mamă va renunța la copil pentru binele acestuia.
Ce spune pilda regelui SolomonAstfel, Solomon, pentru a testa adevărata dragoste de mamă și a afla care este mama reală a copilului, a decis ca de față cu cele două să taie copilul în jumătate, spunându-le celor două femei că așa ambele vor avea parte de el. Desigur că adevărata mamă s-a opus pentru a nu-i fi sacrificat copilul și a decis să-l lase celeilalte, în timp ce falsa mamă, în mârșăvia și egoismul ei, a fost de acord să-l sacrifice pe bebeluș.
Reacția femeii care i-a dat viață bebelușului, de a-l ceda celeilalte numai să-l știe viu și nevătămat, a fost dovada clară pentru rege că ea este cea care i-a dat viață, îl merită și îl iubește cu adevărat.
Pilda regelui Solomon este cea mai clară dovadă a faptului că dragostea cere sacrificiu în numele iubirii și că nu posesia este adevărata dovadă a ei, ci binele celui îndrăgit.
Pildele și proverbele înțeleptului rege sunt numeroase și sunt consemnate în Cărțile Sfinte. Acestea transmit numeroase învățături și ar trebui respectate și urmate de toată lumea, fiind valabile pentru întreaga omenire, indiferent de religia pe care o îmbrățișează fiecare.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu