Adolescent instituţionalizat, la spital după ce a fost bătut de un alt tânăr într-un centru al DGASPC Braşov

„Un copil abandonat a fost lovit cu bestialitate la DGASPC Braşov. Grav este că au modificat fişa de incident, scriind că s-a accidentat. Am intrat în posesia filmărilor, iar imaginile sunt extrem de dureroase. Eram prezent când tânărului i s-a promis transferul la un alt centru. Chiar eu l-am îndrumat să facă o cerere în acest sens şi i-am înmânat cererea unui şef de centru pentru a fi ascultat. Din nefericire, imediat după eveniment, acesta a revenit în centru şi ghiciţi ce cadou a primit: a fost strivit din bătaie. După aceea, a ajuns la spital pentru a fi operat, fiind nevoie de intervenţie chirurgicală. Aşa se întâmplă cu copiii aflaţi în grija statului: striviţi până cad din picioare", a scris Vişinel Bălan pe Facebook, mesajul său însoţind imaginile cu agresiunea asupra copilului.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Braşov, Lidia Mailat, a declarat, pentru News.ro, că incidentul a avut loc săptămâna aceasta, luni seară, într-un centru al instituţiei, unde un tânăr de 17 ani l-a agresat pe un alt beneficiar în vârstă de 16 ani.

"Cel mic a fost dus cu ambulanţa la spital, a primit îngrijiri medicale, ulterior s-a întors în serviciul social. Din punct de vedere al instituţiei, s-a demarat o cercetare administrativă pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat acolo şi a fost sesizată Poliţia", a declarat oficialul DGASPC.

Întrebată dacă conducerea DGASPC a depus plângere la Poliţie şi în ceea ce priveşte angajaţi ai centrului care nu au acţionat pentru ca acel incident să fie prevenit, Lidia Mailat a precizat că sesizarea penală se referă la agresiune.

De asemenea, reprezentantul DGASPC nu a precizat câţi angajaţi ai centrului fac obiectul cercetării administrative, aceasta subliniind că în urma anchetei interne vor fi luate eventuale măsuri faţă de angajaţii centrului.

Sfârșit tragic pentru un copil de 11 ani din Brașov. A fost suplberat de camion pe marginea șoselei

de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list