A început programul "Litoralul pentru toți". Care sunt stațiunile cu cele mai mici tarife?
Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program, iar pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon.
Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor şi operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiştii pot petrece un sejur la mare la preţuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord.
În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte staţiuni din sudul litoralului tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele.
Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Venus.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu