Mașină de poliție, răsturnată de un șofer grăbit, după ce a ieșit din benzinărie. Polițistul a ajuns la spital FOTO/VIDEO

La data de 31 august a.c., în jurul orei 13:55, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DE 584, în localitatea Viziru, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au constatat că o femeie, de 55 de ani, din județul Galați, în urma efectuării virajului la stânga către Brăila, pentru a ieși dintr-o stație peco situată în localitatea Viziru, a acroșat o autospecială de poliție ce se deplasa din sens opus.

Din impact, autospeciala de poliție s-a răsturnat pe carosabil.

Autospeciala se deplasa în regim normal și era condusă de un agent de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru, aflat în timpul serviciului.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.

În urma evenimentului șoferul autospecialei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list