După 24 de ore de eforturi din partea pompierilor, incendiul de pe platforma Oltchim încă nu a fost stins. Mai sunt şase focare care ard mocnit

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, în prezent sunt şase focare, la faţa locului fiind şapte pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu o autospecială pentru munca operativă.Reprezentaţii ISU Vâlcea au precizat că arderea este fără flacără şi că nu există în acest moment pericolul ca incendiul să se extindă.Pompierii intervin în zonă de mai bine de 24 de ore, după ce o grămadă de gunoi, înaltă de 20 de metri, din curtea unui depozit de sortare a deşeurilor nepericuloase a luat foc.

Explozia unui cazan de ţuică a băgat două persoane în spital. Ambulanțele au intervenit de urgență



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list