Biden, o nouă gafă uriașă la summitul NATO. A început să citească instrucțiunile de regie din prompter. Cine l-a ajutat să nu se facă de râs?
Președintele Joe Biden a citit o instrucțiune de trei cuvinte în timp ce i-a acordat medalia prezidențială a libertății secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dar aplauzele publicului au atenuat gafa ce părea să continue.„Întreabă-l pe consilierul militar", a spus Biden la finalul discursului, în timp ce se pregătea să îi acorde lui Stoltenberg cea mai înaltă onoare civilă a națiunii. Aplauzele din public au atenuat gafa, iar liderul de la Casa Albă a avut totuși prezența de spirit să se autoironizeze, recunoscând că a citit instrucțiunile ce-i erau destinate.
Alegeri în SUA: Biden, primul interviu după dezbaterea dezastruasă cu Trump: „A fost un episod rău"
Dezbaterea sa dezastruoasă împotriva lui Donald Trump a stârnit panică în partidul său, în timp ce o majoritate covârşitoare a americanilor îl consideră acum incapabil să guverneze încă patru ani în cazul victoriei, scrie AGERPRES.
Președintele a încercat să liniștească publicul ulterior, într-un interviu la ABC News. Biden părea răgușit, insistând că performanțele sale slabe în dezbatere se datorau unei simple răceli.
Șir de gafe marca Joe Biden. Ce a citit președintele SUA de pe prompter la ultimul discurs - VIDEO
de pe realitatea.net
Niciun comentariu