Vineri, 14 iunie, începe să circule trenul direct București – Istanbul. Călătoria durează 20 de ore iar prețul este unul convenabil
Plecarea trenului internațional „România" 461 (461/ 2615) din Bucureşti Nord este la ora 10.47, iar sosirea la Varna este la ora 20.55. Destinația finală este Istanbul/Halkali, unde va ajunge la ora 06.34, a doua zi dimineață. De asemenea, ruta cu plecare din Istanbul la ora 20.00 va sosi în București la ora 17.17, a doua zi.
Către Bulgaria, Trenul internaţional „România" 461 pleacă din Bucureşti Nord la ora 10.47 şi ajunge în Varna la ora 20.55, iar cel cu plecare la 7:47 din Varna ajunge la 17.17 în București Nord.
Un bilet Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 32 euro și un bilet Bucureşti Nord – Istanbul/Halkali (sau retur), la vagonul cușetă cu 4 locuri, costă 56 euro.
Perioada de cumpărare cu anticipație a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internațional este de 90 de zile. Pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile de voiaj CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier, anunță CFR Călători.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu