Șoferii pot cumpăra roviniete și prin Ghiseul.ro, începând de astăzi. Anunțul CNAIR
„(…) începând de astăzi, 27.06.2024, în urma încheierii acordului de parteneriat între CNAIR şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului menţionat, plata putând fi efectuată exclusiv prin intermediul cardului bancar", a transmis CNAIR.
Platforma Ghişeul.ro este administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi susţinută de APERO - Asociaţia pentru Plăţi Electronice din România.Începând din 26 ianuarie 2023, românii au la dispoziţie pentru plata taxelor şi impozitelor aplicaţia mobilă cu acelaşi nume, disponibilă în App Store (Apple) şi Google Play Store.
Cât mai costă taxa de drum în Bulgaria, cum o poți plăti și cât e amenda pentru neplatăÎn prezent, în România putem cumpăra roviniete pentru o zi, 10 zile, o lună, 2 luni sau un an, relatează HotNews.ro.
Pentru 24 de ore un șofer de autoturism plătește echivalentul a 2,5 euro, iar rovinieta pentru 10 zile costă echivalentul a 3,3 euro. Prețul rovinietei pentru 2 luni (60 de zile) este echivalentul a 8,4 euro.
Revolutie în sistemul de achitare a rovinietei. Propunerea deputaților care îi păsuiește pe șoferi cu 24 de oreRovinieta pentru un an este echivalentul a 28 de euro pentru autoturisme, 96 de euro pentru vehicule de marfă sub 3,5 tone și 320 de euro pentru vehicule de transport cu 9-23 locuri.
Cea mai scumpă rovinietă este de 1.210 euro pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 12 tone.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu