Șofer turc, cercetat pentru ultraj și conducere sub influența alcoolului. Bărbatul a ATACAT cu cuțitul un polițist de frontieră

"Sâmbătă, 22 iunie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, şoferul unui automarfar – un cetăţean turc în vârstă de 55 de ani - s-a angajat în depăşirea coloanei de camioane aflate în aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de control la ieşirea din România. La intrarea în perimetrul punctului, poliţistul de frontieră aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a intervenit pentru a-l opri pe şoferul de camion, moment în care acesta din urmă a coborât din mijlocul de transport şi a încercat să îl atace pe colegul nostru cu un cuţit", relatează luni Poliţia de Frontieră.

Şoferul recalcitrant a fost imobilizat şi încătuşat, dar pentru că emana halenă alcoolică a fost solicitat sprijinul Poliţiei Rutiere Siret.

"În urma testării efectuate, a rezultat o alcoolemie de 0,86 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost ulterior condus de către echipajul Poliţiei Rutiere la unitatea sanitară din Siret pentru recoltarea de probe biologice", precizează Poliţia de Frontieră.

Şoferul turc este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list