Radar în Bulgaria: poți ignora amenda sau o vei primi acasă, prin poștă?

Grecia este una dintre destinațiile preferate de români, vara. Dar, pentru a ajunge pe malul Mediteranei, majoritatea celor care merg cu mașina personală traversează Bulgaria.

Și este bine-cunoscut faptul că polițiștii de la sud de Dunăre tind să fie mult mai „atenți" când e vorba de șoferii români. Mulți conaționali au povestit că au fost opriți pentru abateri minore, uneori chiar inexistente.

Dacă ai fost „prins" de radar în Bulgaria poți ignora amenda?

Pentru că Bulgaria e parte din Uniunea Europeană, la fel ca România, legislația auto este similară. Astfel, aparatele înregistrare a vitezei mașinilor trebuie omologate și utilizate conform normelor UE.

Este legal să parchezi mașina jumătate pe trotuar, jumătate în stradă? Modificări recente în Codul Rutier

Iar amenzile, la fel, se aplică unitar. Ceea ce înseamnă că atunci când ai fost „prins" de radar în Bulgaria, cel mai probabil o să fii tras pe dreapta. Polițistul îți va verifica actele, apoi va întocmi procesul verbal.

Odată emisă amenda, aceasta va putea fi plătită la oricare din punctele EasyPay din Bulgaria. Sau prin transfer bancar, în conturile precizate pe procesul verbal.

Dar, există și varianta în care ai fost „prins" de radar în Bulgaria, dar nu te-a oprit nimeni.

Amenda de radar e trimisă prin poștă?

Conform legislației europene, atunci când autoritățile constată încălcarea legii rutiere în spațiul comunitar, sancțiunea va fi transmisă prin poștă, scrie promotor.ro. Astfel, amenda de radar primită în Bulgaria va fi trimisă prin poștă, la domiciliul proprietarului mașinii.

Același lucru se va întâmpla și dacă alegi să ignori amenda înmânată de polițist și să nu o plătești la EasyPay.

În cât timp se prescrie amenda de radar în Bulgaria?

În România, autoritățile au un termen de 6 luni în care pot emite amenda pentru abaterea rutieră constatată. Apoi, din acel moment, dacă nu se face executarea silită în termen de 5 ani, care se calculează din data de 1 ianuarie a anului următor datei când a fost emisă amenda, sancțiunea se va prescrie.

În Bulgaria, nu există un astfel de termen prevăzut în legislația rutieră sau cea penală.

Așadar, odată ce a fost emisă, amenda de radar în Bulgaria nu se va prescrie. Iar cei care nu achită sancțiunea vor putea fi executați silit de statul bulgar.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list