Primul nume de JUDECĂTOR, parte a grupării Coldea-Dumbravă! Ar fi fost verificat în trecut de Inspecția Judiciară: acuzații-șoc

"Cumpără justiție, ei controleaza justitia. Dupa aia am mers in apel la Judecatorul Richiteanu care se stie ca este omul lui Coldea si m-a executat pe mine, m-a condamnat la trei ani de inchisoare cu executare", a declarat Adrian Mititelu.

Omul de afaceri Adrian Mititelu a mai susținut că a prezentat la DNA dovezi care ar arăta activitatea infracțională și abuzurile care s-au petrecut, dar și cum s-ar fi cumpărat sentințe.

Ovidiu Richițeanu Năstase ar fi fiul unei procuroare DIICOT foarte apropiată de generalul Florian Coldea, scriu jurnaliștii. Acesta ar fi fost preşedinte al Secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti, dar, potrivit site-ului juridice.ro, acesta și-ar fi dat demisia începând din luna ianuarie a acestui an.Anul trecut însă, activitatea din ultimii ani a judecătorului Richițeanu ar fi fost verificată de Inspecția Judiciară, scrie presa.

Ovidiu Richițeanu-Nastase este cel care l-a condamnat, în iunie 2020, și pe fostul locotenent-colonel Daniel Dragomir.

"Este o paloare - eu as numi-o ulcereoasa. Acesti oameni au condus Romania ani intregi. Inchipuiti-va un om care sta la pacanele ascuns in spate si care se joaca, apasa pe butoane. Nu apare niciodata in fata si decide destinele oamenilor, firme, bussines-uri, vieti ce se intampla cu familiile lor", spunea Dragomir la un post TV. 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list