Peste 30 de victime înșelate prin metoda „call center”. Cum acționau escrocii

Potrivit anchetatorilor, infractorii recrutau victimele prin spunându-le că au fost efectuate plăți neautorizate din conturile lor bancare și le îndrumau către un așa-numit „call center".

Potrivit procurorilor, cele șapte persoane au orchestrat "o schemă infracțională extinsă", prin care au păcălit 32 de români din toată țara. Persoanele prejudiciate erau contactate și li se spunea că au avut loc plăți neautorizate din conturile lor bancare, iar, pentru remedierea situației, li se cerea să apeleze un anume "call center". La celălalt capăt al firului se aflau membri ai grupului infracțional, care obțineau informații sensibile despre conturile bancare ale victimelor.

Cum a venit Coldea neinvitat la nunta fiicei milionarului Ioan Niculae. Dezvăluiri exclusive de la Dumitru Dragomir

Ulterior, folosind aceste date, infractorii făceau plăţi din conturile victimelor către conturi ale infractorilor sau ale unor apropiaţi ai acestora. Suspecţii au făcut astfel transferuri cu sume pornind de la 4.000 de lei până la zeci de mii de lei.

Banii erau apoi transferaţi dintr-un cont în altul pentru a li se pierde urma. Operaţiunile financiare au fost făcute atât pe teritoriul României, cat şi în ţări ale Uniunii Europene şi non-UE. Pentru instrumentarea acestui dosar, autorităţile judiciare române au colaborat cu cele din alte ţări, acţiunea investigativă implicând nu doar percheziţii, ci şi interceptarea convorbirilor purtate de pe numere de telefon folosite de membrii grupului. De asemenea, operatori de comunicaţii mobile şi entităţi bancare au colaborat cu procurorii în acest caz. 

Situaţiile în care poliţistul e obligat să testeze şoferii, instituite oficial de o nouă lege



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list