Marcel Ciolacu: Profilul alegătorului s-a schimbat, trebuie să vedem realitățile. Ce spune despre susținerea lui Geoană la prezidențiale din partea PSD

"Nu a fost discutată în interiorul partidului până în acest moment şi nici eu, personal, nu am avut o discuţie, de câţiva ani, cu domnul Mircea Geoană, pentru o astfel de eventualitate. Este normal să nu am ce să răspund la această întrebare", a declarat, vineri, Marcel Ciolacu, după şedinţa conducerii PSD din judeţul Braşov. 

Întrebat dacă exclude varianta ca Mircea Geoană să fie susţinut de PSD, Ciolacu a răspus: "Eu cred că în primul rând ar trebui să am o discuţie cu Mircea Geoană. Şi nu eu, ci împreună cu colegii mei". 

Marcel Ciolacu a anunţat, în schimb, că la începutul lunii iulie PSD va avea un congres de alegere a candidatului partidului pentru cea mai importantă funcție în stat. 

Pe de altă parte, peşedintele PSD a ținut să sublinieze că, dacă se uită la cei care au câştigat în acest moment, nu vede profilul trecutului, el arătând că în politică trebuie să vezi realităţile, schimbările şi dorinţele electoratului. 

"Haideţi să înţegem din votul (de la alegerile din 9 iunie - n.r.) românilor ceva, aţi văzut faptul că PSD s-a impus în zona urbană, cu adevărat, în zona urbanului mijlociu. În zone cum e Baia Mare, unde nu a mai câştigat niciodată. Este un semn transmis de români. Mai există un semn transmis de români, când mă uit la domnul Simonis, la domnul Şoldan, văd candidaţi tineri.

Încerc să explic că lumea se schimbă, avem un milion de tineri care au venit pentru prima oară la vot, sau au avut această posibilitate, vom vedea câţi dintre ei au fost la vot şi eu nu rămân prizonierul unui cerc. În politică, trebuie să vezi realităţile, trebuie să vezi schimbările şi dorinţele electoratului. Atunci, cu certitudine vei câştiga alegerile", a arătat social-democratul.

"Dacă vrem să ţinem cont de ele, ţinem cont de ele, dacă nu, vom ţine cont de ele, se va întâmpla ca în ultimele patru rânduri de alegeri pentru preşedinte, pe care le-am pierdut", a conchis Marcel Ciolacu.

 



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list