Incredibil ce sumă de bani a cerut un român pentru o mașină ce are un kilometraj record

Un șofer și-a pus mașina de vânzare în mediul online la o sumă uriașă, având în vedere starea autoturismului. Acesta vrea mai mulți bani decât valorează mașina în realitate, mai ales că a menționat că se aude „un zgomot când conduci".

Un internaut de pe platforma Reddit a distribuit un anunț publicat de un român, iar postarea a devenit imediat virală. Un autoturism vechi scos la vânzare a uimit pe toată lumea. Nu doar suma cerută a fost un subiect intens discutat, ci și alte probleme pe care le reprezintă autoturismul.

Mașina bărbatului are un kilometraj record, peste 900.000 de kilometri, mai exact. Cu toate acestea, sinceritatea vânzătorului continuă și acesta a declarat că în timp ce o conduce scoate un sunet ciudat.

„Vând Volkswagen Passat fabricată în 2011. 930.000 km. Mașina merge, frânează. Din păcate, nu mai are toată puterea pe care o avea cândva. Se aude un zgomot când conduci, probabil vreun rulment", este o parte din anunțul publicat pe site-ul OLX.

Ce sumă de bani cere bărbatul pe această mașină

Bărbatul vrea să-și recupereze banii și cere 4.250 de euro pe ea. Anunțul a devenit un subiect de discuție pentru pasionații de mașini. În timp ce unii s-au amuzat copios, alții nu au înțeles de ce o vinde cu un preț atât de mare.

„Merită banii. Dacă a rezistat atât înseamnă că a avut grijă de ea", „Arată mai bine decât multe mașini cu km aia «magici» de 190.000", „La ce scrie acolo, pentru ce cere 4.250 de euro pe ea? Ne-am pierdut mințile", „A mers până la Lună și înapoi, și a făcut înconjurul Pământului", „Nu știți voi, soția sa e de pe Marte și mai face naveta din când în când…", sunt doar câteva dintre comentariile apărute la postarea de pe Reddit.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list