El este este scriitorul român care a făcut istorie: s-a iubit cu peste 4.000 de femei
Sub numele său real, Dan Barbilian, Ion Barbu a reușit să aducă împreună două domenii aparent incompatibile: matematica și poezia. Viața sa, însă, a fost mult mai agitată decât lasă să se întrevadă opera sa literară.
Renumit pentru slăbiciunea sa față de femei, Ion Barbu nu și-a ascuns niciodată natura pasională. Se estimează că ar fi avut relații cu peste 4000 de femei, multe dintre aceste aventuri având loc în timpul căsniciei sale. Greta, soția sa, a trăit alături de el în ciuda infidelităților sale frecvente.
„Sigur c-am fost şi geloasă, dar nu să-i fac scene. Uneori nu a fost uşor să lupt cu sentimentul ăsta. Cu timpul însă, rămâne doar ce-a fost frumos. Dar era într-adevăr un bărbat curtat oriunde îşi făcea apariţia. Normal că atrăgând atenţia, nu putea rămâne în umbră. Era vivace, ochii lui sclipitori, ah, tempi passati. Nu era un molâu, ştiam că trebuie să rezist. Am fost mândră de el," mărturisea Greta.
Amantele celebre ale lui Ion BarbuPrintre cele care au avut de-a face cu Ion Barbu se numără și femei celebre, una dintre acestea fiind poeta Nina Cassian. Ea a vorbit deschis despre relația lor:
„L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu. I-am lăsat manuscrisul meu, «La Scara 1/1» şi, în curând, mi-a telefonat şi m-a invitat la Capşa. Făcuse adnotări la volum ultralaudative (mare poezie etc.), dar îmi refuza poeziile în limba spargă.
(...) Eram inconştientă. Ştiam că e un geniu lângă mine, de asta nu m-am îndoit niciodată. Dar nesăbuinţa tinereţii constă în a dori să loveşti în ceea ce slăveşti. E o prostie pe care am s-o regret toată viaţa. Adică eu aveam, în '46, vreo… 22 şi el, 52, sau aşa ceva.
Dar arăta cu mult mai bătrân. Pentru că avea o mustaţă de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparaţie.
De fapt nu e vorba de atracţie aici. A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decât că m-a speriat punându-mă într-o lumină orbitoare," a povestit Nina Cassian.
Viața și creația lui Ion Barbu reflectă o dualitate remarcabilă între rigoarea matematică și efervescența poetică, făcându-l un personaj fascinant și complex al culturii române. În timp ce operele sale rămân studiate și admirate, detaliile picante ale vieții sale personale continuă să stârnească curiozitatea și controversa, conturând imaginea unui om dedicat atât științei, cât și pasiunilor sale intense.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu