Continuă consolidarea mecanismelor de combatere a contrabandei și fraudei la graniță: două scanere puse în funcțiune la Biroul Vamal Albița

Aceste două scanere, plasate în Biroul Vamal Albița, vor permite un control vamal mai rapid și mai precis al bunurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane. Unul este relocabil și va fi utilizat pentru controlul autoturismelor, în vreme ce al doilea este o noutate, fiind un scaner mobil ce permite verificarea camioanelor.

Această măsură vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanțelor de a moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securității naționale și pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la granițe.Prin utilizarea echipamentelor de scanat se poate face inspectarea containerelor pentru mărfuri sau interiorul coletelor/bagajelor fără deschiderea acestora. Selecția pentru control prin scanare va fi efectuată în urma analizei de risc realizate pe baza informațiilor disponibile la nivelul autorității vamale.

„Mulți au fost sceptici că aceste tehnologii vor fi implementate, dar iată că intrăm într-o eră a normalității și transparenței în operațiunile vamale. O normalitate în care putem scana peste 500 de camioane pe zi într-un punct vamal fără să fie nevoie să deschidem vreunul. Imaginați-vă doar cât timp consumă verificarea manuală a unui singur camion care transportă tone de marfă. Capacitatea de a reacționa rapid la posibilele fraude este esențială pentru combaterea evaziunii fiscale și pentru menținerea integrității sistemului vamal. Noile scanere permit detectarea instant a mărfurilor nedeclarate, reducerea timpului petrecut de șoferi în vamă și îmbunătățirea eficienței operaționale a punctelor vamale. Aceste mărfuri, care pot varia de la produse de consum uzual la echipamente industriale, nu numai că afectează veniturile fiscale, dar pot pune în pericol și sănătatea și siguranța oamenilor. Tocmai de aceea este vitală această investiție în cele 26 de scanere pe care le vom aveam în toate punctele de frontieră importante. Proiectul nostru în valoare de 100 milioane euro este susținut atât din bugetul național, cât și din fonduri europene, fiind parte integrantă a Planului Național de Redresare și Reziliență", a transmis ministrul Marcel Boloș.

Mai multe informații, aici -- https://shorturl.at/NO1Mu



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list