Cine a proptit-o pe Kovesi în fruntea DNA. Un fost șef SIE face declarații explozive despre Sistem
Sunt dezvăluirile nimicitoare făcute de Cătălin Harnagea, fostul șef al Serviciului de Informații Externe.
Inclusiv Kovesi ar fi fost pusă special șefă la DNA, spune acesta.
"Cum a ajuns Kovesi la DNA? Că de fapt Macovei a fost persoana care a montat pe toată linia asta care ținea de zona judiciară i zona de instanțe judecătorești.
A montat tot felul de oameni care ar fi fost capabili și care erau gata să meargă pe drumul ăsta, adică să trimită în judecată cu toate că nu aveau niciun fel de dovadă, să trimită la pușcărie, cu toate că erau niște sentințe cu totul aberante, să accepte să încalce niște norme și niște legi, în ideeea că, în felul acesta, putem stăvili marea corupție din România", spune, ]ntr-o intervenție la Realitatea PLUS, Cătălin Harnagea, fost șef al Serviciului de Informații Externe.
Fost șef SIE, declarații care dinamitează Dosarul Transferurilor: Coldea ȘTIA sentințele! Până unde mergea implicarea lui BăsescuTotodată, Harnagea a dezvăluit cum s-au dat sentințele în dosarul Transferurilor. Acesta spune că generalul Florian Coldea știa dinainte sentințele și că totul avea loc cu acordul președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu