Val de violențe în Mexic, înaintea scrutinului din 2 iunie. Un candidat a fost ucis, altul rănit: numărul candidaților morți a ajuns la 30

Aceste crime au loc cu doar câteva zile înaintea alegerilor de la 2 iunie, în care mexicanii sunt chemaţi să-şi aleagă un nou preşedinte şi peste 20.000 de lideri la nivel naţional şi local, relatează AFP potrivit News.ro.

Campania electorală a fost marcată de numeroase violenţe, atribuite crimei organizate împotriva candidaţilor - dintre care aproximativ 30 au fost asasinaţi -, potrivit organizaţiei Data Civica.

În statul Morelos, un candidat în alegerile muncipale din oraşul Cuautla, Ricardo Arizmendi, a fost ucis, a anunţat marţi Guvernul acestui stat.

Presa locală scrie că acesta a fost ucis prin împuşcare - cu cinci gloanţe - de către doi bărbaţi care au fugit apoi cu o motocicletă.

În statul Jalisco, Gilberto Palomar, candidat la Primăria oraşuloui Encarnacion de Diaz, a fost rănit prin împuşcare - cu patru gloanţe - într-un domicliu în care îşi pregătea campania electorală împreună cu doi colaboratori, a anunţat şeful securităţii din acest stat. Ricardo Sanchez Beruben.

Cartelurile drogurilor şi alte organizaţii criminale exercită presiuni asupra candidaţilor din toate partidele, cu speranţa de a-şi păstra incluenţa după alegeri.

Potrivit autorităţilor, ele încearcă să-şi impună proprii candidaţi, alegând unul şi interzicând altora să candideze sub ameninţarea morţii.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list