Prințul Paul vrea să scape de extrădare! Strategia folosită de avocatul său: tupeu uriaș
Prințul Paul a fost săltat din resortul de lux în care se afla împreună cu soția sa, Lia. În fața instanței, avocatul său a declarat că acesta a fost făcut de rușine în fața unor lideri importanți din Europa, asta pentru că el se afla la un congres organizat de Cavalerii de la Malta în momentul în care a fost arestat de autorități.
Primele imagini de la reținerea lui Paul de România în Malta. Cum a reacționat când a fost escortat de polițiști - VIDEOTotodată, pentru a încerca să scape de extrădare, prințul Paul a declarat în fața magistraților din Malta că face parte din Familia Regală și că locuiește la Paris.
La rândul său, avocatul său a spus că a analizat toate documentele și crede că dosarul este unul comandat politic. Despre mandatul de arestare, acesta spune, de asemenea, că ar fi o răzbunare a inamicilor lui Paul de România.
Dosarul Ferma Băneasa. Paul de România, depistat într-un resort din Malta! Acesta are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 4 luniPrințul Paul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, un dosar în care prejudiciul se ridică la peste 9 milioane de euro.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu