Precizări importante de la Primăria Sectorului 4 privind procedurile de licitație publică
Toate contractele la care materialul anterior menționat face referire au fost atribuite în urma unor proceduri de licitație publică desfășurate online în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), în conformitate cu prevederile Legii 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 395/2016, la care au acces toți operatorii economici interesați.
Procedurile de achiziție publică au fost verificate și validate, ulterior, de către autoritățile Statului Român cu competențe în domeniu, respectiv ANAP și s-au derulat în conformitate cu principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, precum nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea și asumarea răspunderii.
Menționăm faptul că toate contractele anterior menționate au avut ca obiect lucrări ample privind dezvoltarea infrastructurii rutiere, medicale și de învățământ a Bucureștiului și nu doar a Sectorului 4, precum extinderea magistralei de metrou M2, prin construcția stației de metrou Tudor Arghezi, construcția Spitalului de Stomatologie, construcția unității de pompieri ISU Perșani, construcția Pasajului Europa Unită, construcția Amfiteatrului UMF Carol Davila, punerea în siguranță și autorizarea ISU a tuturor clădirilor în care funcționează școli și grădinițe, construcția de la zero a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar Arseni, precum și a centrului pentru tratarea marilor arși, de la aceeași unitate medicală.
De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată punerii în siguranță în regim de urgență a reabilitării unor obiective de infrastructură critică a Capitalei, cum ar pasajul rutier Unirii și Planșeul Unirii. În ceea ce privește acest ultim obiectiv, menționăm faptul că Sectorul 4 al Municipiului București a fost singura autoritate a Statului Român care și-a asumat refacerea din temelii a Planșeului Unirii, suprastructura uriașă de beton, veche de peste 100 de ani, încadrată în starea tehnică IV – necorespunzător și care susține Piața Unirii.
Totodată, alte contracte au vizat lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, finanțate din fonduri europene nerambursabile accesate din PNRR, în cazul cărora termenul limită pentru implementare este anul 2026.
Important de menționat în acest context este faptul că liderii asocierilor de firme care au contribuit decisiv la dezvoltarea Sectorului 4 se regăsesc în Top 5 firme de construcții din România.
Precizăm faptul că în cazul tuturor contractelor la care se face referire în articol și care au fost atribuite prin SICAP, instrumentul Statului Român care asigură transparența și respectarea legii în cazul procedurii de licitație publică, Sectorul 4 a lansat invitații către toți operatorii economici cu expertiză în domeniu să se înscrie pentru a putea participa la licitațiile organizate de autoritatea locală.
De altfel, la ora actuală, în același sistem de licitații publice avem în derulare procedura în valoare de 2,5 miliarde de euro ce privește extinderea magistralei M4 de metrou, tronsonul dintre Gara de Nord și Gara Progresul.
În același spirit al transparenței pe care Sectorul 4 l-a promovat în ultimii ani și continuă să o facă, invităm toți operatorii economici să se alăture competiției, astfel încât și acest contract, ca și cele încheiate deja, să fie derulate de societățile cu cea mai bună expertiză în domeniu.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu