Practicile înșelătoare de la raft: cum vor guvernanții să-i protejeze pe români. Ciolacu anunță controale masive pe piața detergenților

"Facem deja un pas important şi în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, acest tip de scumpire mascată, de fapt de înşelare a clienţilor. Preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice modificare a gramajului produselor cu toate detaliile necesare. Astfel protejăm, mai ales, puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei mai afectaţi de aceste practici înşelătoare", a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern de joi, de la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, un alt tip de intervenţie "la fel de necesară" este cea privind piaţa detergenţilor, "unde există creşteri de preţuri total nejustificate", iar Consiliul Concurenţei urmează să facă un control.

"Vrem să întregim astfel cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismele de plafonare a preţului", a spus prim-ministrul.

Miercuri, premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu există niciun fel de fundament economic pentru practicile în care produsele cărora li s-a micşorat cantitatea sunt vândute la acelaşi preţ.

Aveți grijă de unde luați detergenți și la ce prețuri. S-ar putea să cumpărați „original" de Vâlcea

"Urmează să vină şi Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii cu modificare legislativă. Am vorbit asta şi cu domnul preşedinte de la Consiliul Concurenţei să vedem demersurile cu acele scumpiri, din punctul meu de vedere, care nu au niciun fundament economic, la detergenţi de aproape 26%. Dacă nu ar fi fost aceste scumpiri, am fi vorbit de o scădere şi mai mare a inflaţiei", a afirmat şeful Guvernului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat în transparenţă decizională un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, prin care stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list