Noi detalii despre chinezul implicat în caracatița coldistă. Fratele șeful SIE, implicat în cazul chinezului
Mai multe fete minore din familii nevoiașe erau aduse în București, închise apoi în apartamente cu gratii și obligate să întrețină relații sexuale cu bărbați influenți. Autoritățile au descoperit rețeaua în anul 2005, iar apoi au făcut mai multe investigații. Cu toate acestea, nici chinezul Wang Yan și nici polițiștii indicați de victime în fața procurorilor DIICOT n-au ajuns în instanță.Cu toate acestea, cazul numit „Dosarul Shanghai" a fost retrezit la viață în anul 2018 de către mai mulți jurnaliști de investigații. În arhiva tribunalului au fost descoperite mai multe documente în acest caz, iar în ele apărea Alexandru Ion, fiind numele de cetățean român al chinezului Wang Yan, creierul cazului Shanghai.
De asemenea, în acest caz apărea și numele ofițerul SRI Gabriel Predoiu, fratele șefului executiv al SIE, Silviu Predoiu.Wang Yan figura drept „Senatorul" în discuțiile înregistrate de procurori. Rolul lui era crucial în rețeaua chineză din România. Dar, mai apoi, procurorii DIICOT au abandonat cazul brusc, iar unele dintre fete, care-i expuseseră pe ofițerii protectori, au fost bătute de mafioți.În anul 2013, Wang Yan a fost considerat de către SRI un pericol pentru siguranța națională și i s-a retras cetățenia română. El a plecat în China, însă a revenit în România ulterior, unde a primit drept de ședere pentru 5 ani. În aprilie 2018, firma acestuia a câștigat, în cadrul unei licitații, 60 % din rezervele de cupru ale țării noastre.Acum numele lui Wang a reapărut în spațiul public, după ce denunțătorul caracatiței coldiste, Cătălin Hideg, a declarat că acesta a fost omul care i-a făcut legătura cu Florian Coldea.
"Nu am multe detalii ca nici eu nu îl cunoșteam de mult pe dl. Yan, mi-a spus că vrea să vorbească cu cineva important pentru dosarul meu si am aflat că era Coldea. La o terasa la un moment dat mi l-a prezentat dânsul pe Coldea, am avut atunci prima și ultima discuție", a precizat Hideg.
Ulterior, chinezul a fost audiat la DNA.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu