Klaus Iohannis a primulgat legea. Ce se întâmplă cu mamele minore și cu indemnizațiile
Mamele minore de peste 16 ani, vor avea drept de decizie în relația cu instituțiile statului, odată cu promulgarea uneiu legi care completează măsurile aflate în vigoare pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 24 mai, legea.
Noua lege prevede că mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, vor putea decide pentru ele şi pentru copilul lor în relaţia cu instituţiile statului şi în obţinerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.
Actul normativ completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
„Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical şi/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea copilului", prevede legea.
De asemenea, „în cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor, precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora se acordă mamelor, la solicitarea acestora".
de pe realitatea.net
Niciun comentariu