Florian Coldea, protejat mai ceva ca șefii de stat. Jandarmii au montat garduri de protecție în fața DNA/VIDEO
În jurul sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti au fost montate garduri de protecţie şi s-a suplimentat efectivele de jandarmi. Şi asta pentru că pe lângă o mulţime de jurnalişti s-au strâns şi mulţi curioşi cu privire la deznodământul vizitei lui Florian Coldea la DNA.
Florian Coldea, fostul șef al SRI, a fost audiat la DNA. Acesta ar fi suspect de trafic de influență și spălare de bani. Dumitru Dumbravă, fost şef al Direcției Juridice a SRI, şi avocatul Doru Trăila au dat şi ei explicaţii în faţa procurorilor anticorupţie. Cei trei au fost audiaţi după denunţul depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.
Dosarul face referire la scandalul în care omul de afaceri Cătălin Hideg susține că foştii şefi din Serviciul Român de Informaţii (SRI) au încercat să-l șantajeze și să-l facă să-și vândă afacerea din domeniul medical unor francezi.
Zi istorică, la DNA. Coldea&Compania, în vizită pentru a da explicații
Audieri bomba la DNA. Potrivit surselor Realitatea PLUS, acum în interiorul instituției sunt generalii Florian Coldea, Dumitru Dumbravă. Este ziua zet pentru destructurarea statului paralel din România.
Joi dimineață, la sediul DNA a ajuns fostul general Dumitu Dumbravă. Acesta a fost surprins în imagini chiar când intra în sediul Direcției Anticorupție.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, dosarul a pornit dupa ce a fost audiat omul de afaceri Catalin Hideg. Vorbim despre un dosar in care acesta a depus plangere impotriva celor doi fosti generali de la varful SRI.
Denunțătorul lui Florian Coldea, înregistrarea prin care îl demască: "Șeful mare, supremul nostru" - VIDEOIn dosarul amintit, lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă le sunt aduse acuzatii grave, inclusiv constituirea unui grup infractional organizat.
Dupa ce au iesit din servicii, cei doi ar fi facut mai multe dosare la comanda in cazul unor oameni de afaceri, au cerut mai multe sume de bani de la niste oameni de afaceri.
Cum dădea ordine generalul Dumbravă. Înregistrare-bombă! Gașca lui Coldea, demascată de Realitatea PLUSReamintim ca jurnalista Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel" de la Realitatea PLUS a scos la iveala caracatita din spatele lui Coldea.
In cadrul unui interviu realizat cu omul de afaceri Catalin Hideg, acesta i-a spus moderatoarei ca Florian Coldea i-a cerut la un moment o suma exorbitanta de bani intr-un dosar in care era cercetat.
Tot astazi, in fata procurorilor ar urma sa ajunga si baronul de Prahova Iulian Dumitrescu.
Anca Alexandrescu: Coldea si Dumbrava vor trebui sa dea socoteala pentru distrugerea Romaniei și îngenunchiarea ei"Ma astetam sa se intample acest lucru. Am avut incredere ca autoritatile statului, de data aceasta isi vor face datoria, si nu am gresit. Stiu sigur ca nu li se vor inmuia genunchii pentru ca de data asta la conducerea DNA e un om care nu poate fi santajat, desi dl. Coldea, in ultima perioada, a incercat prin diverse personaje sa intimideze si sa ii gasesca ceva neaparat dl. Marius Voineag sau familiei domniei sale ca sa il opreasca din acest drum.
Pregatesc o editie speciala cu dl. Catalin Hideg duminica, tocmai pentru ca ma asteptam sa se intample acest lucru. Numaram zilele, orele, pana cand sa aud acest anunt. Stiam ca dl. Coldea e plecat din tara la Monaco. Stiam ca se intoarce duminica. Nu stiu daca s-a intors de urgenta sau se va intoarce tot duminica. Are bilet de avion pentru cursa de duminica.
Ma bucur enorm ca se intampla acest lucru. Zilnic imi scriau telespectatorii ca toate dezvaluirile pe care le-am facut nu au niciun rezultat si ca nu se va intampla nimic.
Sunt atat de fericita. Eram la scoala la copii cand s-a intamplat acest lucru (audierile celor doi fosti generali la DNA - n.r.). Ma bucur ca am putut sa dau tonul si le multumesc tutror jurnalistilor care s-au raliat demersului meu.
In seara asta voi da inca o inregistrarea cu dl Dumbrava care explica de ce nu vrea sa ia banii ci chas, ci prin firma. Inca o confirmare ca, de fapt, totul era despre bani.
Am emotii, va spun sincer, dar sunt convinsa ca de data aceasta lucrurile vor merge pana la sfarsit. De ce? pentru ca in afara de dl. Hideg exista foarte multi oameni de faceri care sunt in aceeasi situatie si care au fost presati de acest grup format din avocatul Doru Traila, dl general Dumbrava, dl general Florian Coldea; chiar si ceilalti care au fost alaturi de dl. Coldea la festivaul Untold de la Dubai - dl. Ovidiu Toma, dl. Bogdan Maruntis, vor trebui ca de azi inainte sa dea socoteala statului roman pentru tot ceea ce au facut.
Coldea si Dumbra, in primul rand, pentru vietile distruse, pentru dosarele facute la comanda, pentru distrugerea capitalului romanesc si pentru distrugerea Romaniei si ingenunchiara ei in fata Marilor Puteri", a declarat Anca Alexandrescu, joi, intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS
Dorin Iacob: „Să sperăm că nu îi cheamă la DNA doar așa, de imagine"Analistul politic Dorin Iacob spune că toată acuzarea foștilor oameni din forță din servicii să nu fie făcută doar de imagine, fiindcă este an electoral, iar procurorii DNA să nu aibă la dosar dovezi clare.
„Am ieșit în 1989 dintr-o eră întunecată, cu speranțe. Din păcate, după aproape 35 de ani, sunt un om mai experimentat, dar și mai furios, deși am trecut prin culoarele subterane ale politicului până în 2005, odată cu statul paralel care a distrus statul. Trebuie să ne aducem aminte că Traian Băsescu este autorul acestor cariere de tineri ofițeri ratate din servicii. Sunt trist, nu trebuia ca niște tineri generali din sistemul românesc de apărare al țării să ajungă sa fie condamnați pentru fapte pe care le-au făcut. Sper să nu asistam la un stat paralel mai subtil, adică DNA să nu aibă probe solide și să-i cheme doar așa. DNA este în raport și cu Nicușor Dan, și nu se întâmplă nimic. Sper să aven un stat constituțional care să rezolve lucrurile. Au trecut 35 de ani de când sperăm ca o țară ieșită din comunism să ajungă una cu legi și instituții nu a apărut încă. În opinia mea, toți cei care au semnat aceste protocoale din justiție sunt la fel de vinovați: Kovesi, doamna Stanciu sau membrii CSAT. Neprofesionalismul și nepăsarea lor ne-a adus aici, cu niște victime colaterale, niște tineri generali, care au abuzat de aceste protocoale", a declarat Dorin Iacob.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu