Ciolacu vrea să ducă reforma administrativă la un alt nivel: Există inteligență artificială
"România nu va putea fi sustenabilă fără o reformă adminbistrativă, fără o reformă bugetară, fără ţinte în învăţământ, în sănătate şi fără un sistem foarte clar, public, de conectare atât cu investitorii din administraţia locală, cât şi cu investitorii privaţi", a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu, la un eveniment dedicat construcțiilor.
Potrivit premierului, "singurul lucru important pe care va reuşi să-l facă până la data de 1 iunie va fi faptul că în toate ministerele va fi un sin gur serviciu de avizare". "Este inacceptabil să te duci într-un minister, cum e la Mediu sau Transporturi, care are în subordine multe autorităţi şi companii, să mergi să iei avize de peste tot. Normal că toată lumea în înjură pe ministru, pe bună dreptate. Numai că ministrul nu are nicio legătură cu acest serviciu şi atunci un funcţionar poate bloca investiţii de zeci de miliarde şi va exista un singur birou unic în subordinea ministrului, care va răspunde", a spus şeful Executivului.
Marcel Ciolacu, răspuns pentru bugetarii care cer măriri de salarii cu 20%: Am intervenit pentru ultima oarăPremierul a subliniat că "ne aflăm în epoca în care la o licitaţie să se dea răspunsul durează în şase luni, înainte dura doi ani, pentru că anumite comisii trebuie să analizeze fiecare hârtie din dosar".
Impozitarea PENSIILOR se modifică, din septembrie. Explicațiile date de premierul Marcel Ciolacu"Trebuie să duceţi zeci de cutii de calcule, când există inteligenţă artificială, unde cei care concurează trebuie să ducă un simplu stick. Nu trebuie să analizeze nimeni, acea inteligenţă trebuie să fie conectată cu cei care eliberează doiplome, cu ingineri, fiindcă informaţiile de bază trebuie luate de la dvs, de la mediul unuiversitar, de la constructori, iar răspunsul la o licitaţie se poate da în cinci minute. Pe urmă, cred că o să ia vreo 48 de ore pentru a se pune într-un proces verbal. Dar asta este era în care trăim acum. Dacă nu vom înţelege acest lucru şi nu vom intra în această dinamică, România nu se va dezvolta. Vom continua să inventăm apa caldă, vom continua să fim cei mai mândri dintre toţi şi să găsim mai ales noi, politicienii, explicaţii de ce nu s-a putut face şi mai ales, normal adversarii politicoi sunt de vină şi nu noi", a mai spus Ciolacu.
de pe realitatea.net
Niciun comentariu