Capcana ascunsă din nou lege a pensiilor. Ce tip de pensie dispare de la 1 septembrie?

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat la un post TV, că după implementarea noii legi a pensiilor, de la 1 septembrie, vor mai exista doar 4 tipuri de pensie, față de 5, câte sunt în prezent.Este vorba despre pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate, pensia anticipată și pensia de urmaș. Așadar, dispare pensionarea anticipată fără penalizare. În această situație, noua lege prevede un sistem de penalizare, în funcție de perioada care ar fi rămas până la împlinirea vârstei standard de pensionare.Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5, precum și celor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5.Potrivit legii, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, începând cu anul 2035 femeile urmând să iasă la pensie la 65 de ani, la fel ca bărbații.

Prin urmare, ieșirea mai devreme la pensie fără penalizări mai este posibilă doar până la 31 august.



de pe realitatea.net

Niciun comentariu

Random Posts

3/random/post-list